Din suflet de albaiulian

Astazi lasam gluma la oparte. Suntem seriosi. Lectura placuta!

Romania este o tara pe care cu cat o cunosti mai bine, cu atat o intelegi mai putin.
Suna trist dar e pe cat se poate de adevarat.
Daca nu as fi aflat in detaliu despre acest proiect de reabilitare a cetatii, nu as fi fost atat de trist in ultima luna. Dar consider ca am fost bine informat iar asta nu cu ajutorul presei sau a persoanelor care erau indatorate sa faca acest lucru, ci cu ajutorul vointei mele. Informat fiind, am luat atitudine.
Uimit am fost sa aflu caile intortochiate ce sunt urmate de catre puterea ce ne conduce. Prin urmare am ajuns sa cunosc si eu cum se iau decizii, dar mi-a fost greu sa inteleg de ce se iau in modul acesta.
In 6 saptamani de lupta pentru o cauza nobila, am invatat ca trebuie sa devii “criminal” doar ca sa nu ajungi victima; iar victima devii atunci ca nu iei atitudine.
Din nefericire primele victime nu suntem noi, simpli cetateni ai orasului, ci acele fiinte care ne ajuta sa respiram, sa traim. Indirect dar extrem de serios suntem afectati de disparitia acestor titani seculari, martori a sumedenilor de evenimente importante petrecute in scumpa noastra cetate. Eu pierd un prieten, pe Alin. Asa l-am numit pe fratele castan aflat in coltul parcului Custozza, primul care te intampina la intrarea in scuar dinspre muzeu daca urmezi cursul drumului inspre poarta a-III-a. Tu ti-ai ales fratele copac? I-ai daruit un nume?
Alin a fost martor la evenimentul “Crima pe strada Mihai Viteazul” unde capitolul Buldozerul s-a consumat.
Vad cum in ultima vreme, crengile acestuia s-au lasat, asa cum se lasa capul unui vitel cand constientizeaza ca urmeaza sa ii fie retezat.

Tabloul pictat altadata, in culori vii, de catre elevii clasei de pictura a Liceului de Arte, unde Alin se bucura de fiecare data de prim plan, acum trebuie inlocuit cu schite matematice ale elevilor clasei de arhitectura.
Armonia dintre fiintele verzi si cele vii, din acest punct central al cetatii, nu este sumbra, nici macar murdara. Fosnetul aripilor negre si zgomotul croncaniturilor nu te face sa gandesti neaparat negativ asupra locului ci mai degraba o poti lua ca sursa de inspiratie. As fi vrut sa fiu un Bacovia sau un Allan Edgar Poe al zilelor noastre dar talentul nu m-a ajutat decat cu cateva poezii. In schimb, romantismul, sensibilitatea si inspiratia muzicala au renascut din contorsionismul practicat de falnicii arbori.

As dori sa ma adresez in mod direct carmaciului cetatii si celor care conduc in spatele acestuia, luand vocea unui intreg oras care trage in spate corabia “Primarie”
Sper din inima că, in ulimul an, ati pasit macar odata prin acest parc in scopuri de promenada.
Sper că macar o secunda sa va fi oprit si sa vedeti dincolo de aspectul si senzatia imediata pe care v-a oferit-o intreg ansablul verde.
Sper sa fi vazut potentialul pe care il poate avea acest parc, toaletat si cu aleile renovate. Si imi doresc sa intelegeti insemnatatea urmatoarei propozitii: “Copacii sunt efortul nesfarşit al Pămantului de a vorbi cu cerul.”
Dar sper in van, deoarece ati fost cu mult in fata noastra, in idei, si ati avut in minte dorinta de acaparare. Un singur sfat va pot da, ca soldat in armata orasului:
Un conducator nu trebuie sa se avante prea mult inaintea trupelor sale pentru ca risca sa fie impuscat in fund!