Vecinii

- Domnu' judecator, buna ziua.
- Buna, matusa.
- Auzi, domnu' judecator, sapi?
- Da, matusa. Sap, dupa cum vezi. Duminica mai fac si eu miscare.
- Deci nu pleci nicaieri, acum dimineata, dumneatale...

Batrana, vecina judecatorului, isi freca satisfacuta barbia scofilcita cu palma:
- Auzi domnu' judecator, daca tot nu te duci in oras, te-as ruga ceva. Sa nu te superi.
Judecatorul, se sterse de naduseala si se indrepta, printre straturi, spre gard:
- Ai?!
- Stii domnu' judecator: daca ai vrea sa-mi imprumuti proteza dumitale, sa ma duc la biserica...
a mea e la reparat, la dentist. Si nu m-as duce asa, stii dumneata, lumea... CE mi-am zis: ia, sa-l intreb pe domnu' judecator, ca ek oiate nu are nevoie de ea dimineata, cand am eu nevoie... La pranz ti-o aduc inapoi.

Judecatorul intai inlemni cu mana pe gard, apoi isi arunca sapa si, fara sa spuna un cuvant, o lua la fuga in casa, trantind usa.

- Bine zice cine zice, bolborosi, baba, ca de cand i-a murit nevasta s-a schimbat. Doar i-o aduceam inapoi... Pana la urma, ofta ea, iaca, nu ma duc la slujba. Ca doar n-or sa ma puna absenta. Biserica nu-i scoala.

Se departa de gard si trecu drumul.
- Ia sa ma duc si pana la vecina Mahara. Doar am ceva si cu ea. Se prinse de sarma gardului vecinei de alaturi. Aceasta statea in prag, la soare, cu picioarele graose rasfirate si cu fusta suflecata deasupra genunchilor.

- Auzi vecino draga, ii arunca batrana o ocheada, ce mai faci?
- Ce sa fac, dupa cum vezi, stau la soare cu reumatismel. Dar dumneata?
- Auzi, vecino, mergi undeva acum dimineata sau dupa-amiaza?

Vecina se uita inrtebatoare spre strada, apoi la batrana si isi puse mana la frunte, semn ca o supara lumina:
- Azi nu merg nicaieri - facu o pauza, privind-o crucis - azi am oaspeti.
- Stii de ce team intrebat? Daca tot nu te duci in oras, imprumuta-mi pantofii dumitale, aceia labartati, ca ma supara tare rau bataturile. Numai pentru azi si luni. Ca n-o sa stai incaltata cu ei in casa cand ai oaspeti.

Vecina isi trasu sub ea picioarele, ca si cum ar fi vrut sa si le apere, si izbucni, cat era de mare, cu o voce pitigaiata si obosita, ca dupa urcus:
- Da' cum sa-ti dau pantofii mei, femeie?!... Si inca pantofii lati, de duminica...
- Ei, lasa si dumitale si nu te supara... Uite, tit puteam da si eu unul din bastoanele mele - si privind-o cu rautate continua - ca din zi in zi vad ca te misti tot mai rau... Ma duc diindca si eu am oaspeti. Insa de la Bucuresti. Mda, continua ea incet, desprinzandu-si cu greu degetele strambe din ochiurile de sarma ale gardului- lua-te-ar si pe tine dracu'!... o sa traiesc sa te vad ducandu-te cu picioarele inainte, cu picioarele incaltate cu pantofii tai lati...

Dar, cand sa plece, isi aminti de ceva si se intaorse:

- Da', vecina, n-ai un leu?
- Ce? Ce-ai zis?
- O, ca esti si surda, nu numai anchilozata! - Apoi, tare: am zis ca n-ai un leu?
- Un leu?!... Ba da.

Baga mana in sort, bucuroasa ca scapa numai cu un leu in paguba, se desdoi de pe scaun si se intinse la gard:
- Da de ce iti trebuie un leu?
- Imi trebuie ca mi-am pierdut vremea cu dumneatale. Ca, daca mergeam la piata cu buruienele mele si nu stateam de vorba, castigam bani! Te las!

Lua leul si, uitandu-se grijulie in stanga si in dreapta drumului, trecu strada prafuita. "Mda... Trebuia sa iau si de zgarcitul de judecator un leu. Ca si cu el mi-am pierdut vremea, inghiti-si-ar proteza!..."