Dupa dealuri

          Asta seara mi-a fost dat sa vad al nu stiu catelea film romanesc pe anul acesta. Nu sunt un fan, dar le vizionez cu placere stiind ca ai nostri se chinuie cu productiile chiar daca sunt constienti ca ies pe minus. Si mi-e mila. Mi-e mila sa vad ca nimeni nu da banii pe un bilet la cinema cand se difuzeaza un film romanesc... decat, sa zicem, prietenii celor din distributie, directorului si a producatorului. Si uite asa, se strang cateva sute de oameni din toata tara.
Recunosc, nici eu nu dau bani pe filme prea mult. Nici nu prea pot pentru ca iarna "la noi in sat" (Alba Iulia) exista doar un cinema (singurul din judet), si nu pentru ca nu vreau sa ma duc ci pentru ca nu e incalzit si mi-e frica de sobolani. Iar vara am alte treburi de facut.
         
         Revin la subiect. Filmul vizionat. Mi-e greu sa-i spun pe nume. Hmmm... sa-i spunem "Exorcizarea Alinei Rrrr-nustiucum", a.k.a, "Dupa dealuri". In pelicula este vorba despre vestita exorcizare de la Tanacu, care s-a petrecut in anul 2005 cand un preot a tinut pe numita Irina Cornici legata in lanturi pe o cruce improvizata fara apa si mancare timp de 3 zile. Preotul a fost inchis, ulterior eliberat pentru buna purtare in 2011. Dar iarasi deviez de la subiect. Voiam sa ma axez pe film. Mungiu vrea din nou sa socheze. Subiectele sau scenariile nu si le alege niciodata prost. E indraznet dar, din pacate, tinde spre un talent ce vrea sa-i para "modern". Toate filmele romanesti din ultima perioada au alura asta care poate fi caracterizata prin: scene statice in special (vezi Eu cand vreau sa fluier, fluier), dialoguri mute (ca cele dintre doi drogati care discuta telepatic iar apoi rad surd si fara sens), actori luati de pe strada, incepatori in mare parte, care la orice mic dialog etaleaza grimase inloc de zambete, schimonoseli inloc de fete triste, s.a.m.d., cadre seci, intr-o culoare sau decoruri care contrar perioadei filmarilor (Tanacu 2005 spre exemplu) parca fac parte de pe vremea comunismului. Aceasta descriere din urma face o imagine proasta peste granita, strainul gandind ca noi, prea marii evoluati, inca traim ca atunci. Nu spun sa evite stereotipurile (care sunt nenumarate, ex: situatia muncitorului roman, actiunea si modul de lucru a sefilor, politistilor, cadrelor medicale, etc.), dar sa nu etaleze imaginea de roman cretin.

       Filmul tine bine peste 2 ore. Trei sferturi din el incetinind cu frana de mana toata actiunea, fluenta povestirii si incarca cu lopata scene fara sens care nu au legatura cu nimic; inloc sa se axeze exact pe motive si expuneri de situatii, se axeaza pe conturarea extrem de vaga si confuza a victimei. Chiar de aceasta conturare se putea face mult mai usor si fara balavrageala inutila, nici actul de exorcizare, care si dupa parerea colegilor de scaun era cel mai important, nu scapa inceputul prelungit al filmului de monotonie. Practic acesta este chiar inexistent. Nu se pune accent pe ranile exorcizatei, suferintele traite de aceasta in decursul actului sau alte situatii care sa dea de inteles ca fata este chinuita. Daca nu as fi stiut povestea, puteam spune, din scenele vazute, ca preotul si pinguinii mignoni de manastire fac orgie pe pardoseala bisericii.
Deznodamantul si sfarsitul sunt, asa dupa cum ne-am obisnuit in filmele mioritice, seci, scurte si abrupte. Vor sa iti puna mintea la contributie si sa te faca sa iti imaginezi o varianta de final contrara ambiguozitatii ultimului cadru. Dar niciodata nu se reuseste, cu atat mai mult in filmul de fata, unde, cred eu, procesul era de o importanta mare, publicul parca fiind lasat setos dupa schitarea personalitatii, caracterului, cunostintelor, a credintei, alegerilor si convingerilor preotului acuzat.

      Dar poate puteam trece cu vederea toate aceste defecte ale filmului. Si totusi nu. Academia romana de film, Canal+, Cine+ si toti cei care au pus in miscare toata pelicula puteau, dar nu au vrut, ori nu au avut experienta necesara, sa FACA SONORIZAREA MAI BUNA! In calitate de cunoscator al artelor, nu am auzit in viata mea ca, zgomotul de fond, panoul de efecte sonore si tot ce tine de ce auzi tu in film (exclus dialogul) sa fie date mai tare, dublu sau triplu in unele scene, de dragul de a suna modern si artistic. Au si astea efectul lor, sunt bune cand sunt bune, dar nu PESTE DIALOG! Jur pe blogul meu ca nu am inteles nici macar un sfert din ce s-a vorbit acolo. Am avut noroc cu imaginile, care m-au mai scos din incurcatura, dar imi e greu sa imi imaginez ce faceam daca eram orb si voiam sa vad acest film, de dragul povestirii. La un moment dat am crezut ca se afla un caine in sala de cinema, cand de fapt era un latrat foarte viu si real in film.

Mai bine citeam in Braile articole din ziar pe acelasi subiect decat sa ma duc sa-mi concentrez cacatul din mine ascultant bolboroseli fara sens sau inteles.

      Lucrati fratilor la sunet. Luati cursuri de sonorizari/masterizari. Angajati din strainatate daca trebuie. Inacceptabil!