Renastere prin moarte

Cuvant inainte (click)

1. Negarea

Iata-ne din nou fata in fata, scarba!

    OH! Sfasaietoare de suflete, lup al sentimentelor si esafod al omului in toate mintile. Te dispretuiesc, facatoare de minuni omenesti dar si de bastarzi.
Blestem mintile sclipitoare ce-au cutezat a face arta imbatate de marsava ta prezenta. Plang sufletele pure dar otravite de veninul tau covarsitor ce-a omorat tineri, batrani, saraci si regi... pana si popoare. Din vina sau prin numele tau pieit-au nenorociti mistuiti de frumusetea-ti putreda si de mirosul ranced de mortacina zemuinda ce-l emani intingandu-ti mrejele asupra sufletului frivol al viitorului sinucigas.
     Dezmostenitoare a linistii si datatoare de incertitudini, grotesc iti e obiceiul de a ingenunchia nenorociti ce-ti pica-n cale.
Boala purulenta a sufletului si-a mintii! Vierme injosit al creierului, oh, iertati fie cei care ti-au dat numele in nemarginita lor nelegiuire!
       Te reneg, dragoste, curva a omenirii!


2. Durere

Treci din ea in el, prin el in ea, si nu pui deloc ci iei si destrami cate un suflet pe rand. Dragostea nu daruieste ci ia. Pleaca din tine cu desaga plina.
     Ma faci necrofil! Omori totul pan' la mine si-mi lasi cadavre ambulante supte de vlaga, vointa si viata. Lasi ochi goi, vacanti.
Perindandu-te prin trupul Ei, ai lasat-o fara dorinta de-a accepta daruirea.
Ai negat si altora, prin uzura, puterea de-a distinge binele de rau, dorinta de nevoie, placerea de ardoare si nu se poate pune pret pe cel mai scump lucru ce l-ai furat: pretuirea.

      Cum iti permiti sa dai buzna plina de noroi, calcand mizera si haotic prin pieptul nostru? Prin al Ei... si sa nu poti, chiar acum, sa faci ce ii faceai altadata. Caci n-o faci decat nula, fara tel. Si-o inveti mai degraba in continuare cum sa respinga decat sa aprecieze. Sa se fereasca decat sa stranga si sa pretuiasca. De ce ai distrus ca sa nu mai cladesti?
Invata pribeagul inspre intarirea sa, nu-l duce la ruina! CE mi-ai facut?!
Napasta m-a pus sa te cunosc. Caci avandu-te pe tine din plin, prin tine am cunoscut-o pe-a mea muza.
Si mi-ai lasat-o cadavru. Si-s necrofil. Caci ofer si ofer si incarc in sufletul ei tot ce pot descarca din al meu. Si totul in van. Mi-ai lasat un vas spart ce nu poate fi vreodata umplut. Dragoste neajunsa!


3. Argument - catre om

     Iar prin acea uzura, crezand ca experimentezi si strangi lectii de viata, ajungi sa te mistui.
Si inloc de-a cladi incredere, cladesti ziduri defensive impotriva fetilor frumosi si-a nefertitelor.
Ajungi din Dumnezeu la "Doamne ajuta-ma!"

4. Epilog - catre om

          Iar de ca fi sa iti gasesti perechea adica sa lasi pe cineva sa-ti intre prin poarta mintii, inimii si-a trupului, sa te inunde... n-ai sa realizezi cat de important va fi. Si-l pierzi - si pierzi - si iar te uzezi.
Chiar de flacara arde repede ca si oricand, trebuie doar sa lasi carbunii si caldura sa isi urmeze firescul rand.

5. Resemnare

      Dragoste - nume care mai bine s-ar lega prin definitie cu Moartea

6. Deznodamant

     A scotoci nu aduce rezolvare. Resemnare totala in valul care vine sa te ia! Si-atunci ai sa vezi cum renasti.
Decat dragoste neimplinita mai bine moarte... precum toti cei atinsi de-aceasta molima.

Simbolism

      Ma hotarasem sa nu scriu ci sa tac. Dar ma cam iau fiorii de idea incoltita. "Civilizaţie înseamnă domesticirea şi creşterea fricii."
Ai timp prea mult de gandire in timpul serviciului? Sfatul meu: scrie in timpul liber.

        Ai servici... Ce groaznic e sa fi cineva. Prea public. Ca un brotac - sa-ti declini toata viata numele tau cand te admira un lac. Aproape ca ma obsedeaza gandul de integrare fortata in societate. In randurile simetrice de oi ce se indreapta in aceeasi directie. Parca reclama de la TUborg suna a obsesivitate compulsiva "TRAIESTI IN LINIE"...etc. Uiti sa fi tu si original. Si unei fortari ca acestea, toti, fara vreo exceptie, mai mult sau mai putin isi doresc pur si simplu... sa moara. Si murim renuntand la eul nostru, in fiecare zi. Prin resemnare. E un fel de sinucidere. Curata si simpla sinucidere.

         Radioul cu deşteptător porneşte cu două minute înainte de jurnalul de dimineaţă. Din micul difuzor se aud acorduri din Pantera - Suicide note. part 1. O piesa extraordinara pentru a incepe vioi ziua. Dar e un vechi obicei: îmi lasă timp să mă aşez pe marginea patului, sa arunc o tabletă de aspirină efervescentă în paharul aşezat lângă veioză. Tableta se dizolvă cu un sfârâit de bule; golesc jumătate de pahar dintr-o înghiţitură. Astă noapte m-am zvarcolit placut langa un inger. Il vad langa mine. Desteptat placut de sunetul scos de pastila cazuta in pahar, isi intinde o aripa pana in tavan, intinzand inspre dezamortire iar apoi ma mangaie suav pe umar si adormi la loc. Mi-e ciudat sa fac ceea ce fac cu o zeitate, dupa atatea contopiri cu fiinte omenesti mediocre cu sex intre picioare. Acesti ingeri androgini au lipsa voluptatii sau a grotei desertaciunilor intre coapse, si totusi, langoriozitatea de care ne bucuram reciproc ne topeste in fiecare noapte. Nu ai nevoie neaparat de madulare ca sa iti consumi actul sexual.  Si e bine ca nu e rece patul în care ar fi dormit doar un singur trup; ca să faci foc îţi trebuie două bucăţi de cremene.
         Opresc radioul pentru a nu mai asculta vesti despre crimele, ciuma si cancerul monden. Privesc prin geamul spart. Ramurile copacului a carei specie inca n-am reusit sa o identific mai crescu cu cativa centimetri. Parca nu vreau sa imi tai natura de tot din viata mea. Asa ca o accept sa-mi intre in apartament incetisor, chiar de fortat, oarecum, imi zgarie peretii, imi sparge geamurile si isi varsa semintele prin crapaturile parchetului grabind cresteri de mici copacei de toate soiurile. Pe coltul patului zaresc deja obisnuitele ciuperci. Salteaua prea veche permise soiului Psilocybin  - "Palaria Libertatii" - sa creasca din mucegaiul ce-i puse stapanire pe coltul de pe margine. Initial crezusem ca am de-a face cu ciuperci pleurotus dar in necunostinta si nepasarea mea, am consumat pe acestea halucinogene. Efectul fu unul de incursiune la realitate si un amar si-o scarba de prea mult adevar. Prefer dementa mea latenta. Constanta.
         La o ridicatura de ochi ce poate reprezenta un clic pe busola, la nici 3 metri de pat, in coltul camerei, pe partea dreapta, sub ramurile batranului copac, zace efemerul cal de culoare nisipoasa. Pare-se ca a prins si acesta radacini in micul meu sanctuar. A inceput sa zemuiasca prin podea atat de tare in ultima vreme incat vecinul de sub mine imi lasa un biletel agatat in vizorul usii de la intrare anuntandu-ma de inconvenient. I se patase tavanul de o zeama ciudata urat mirositoare. Pe de-o parte imi reproseaza pentru aspectul inestetic al petei si ma zoreste sa remediez situatia, pe de alta parte imi multumeste ca macar miroase a altceva - mai bine - decat viata lui amoroasa cu vecina din blocul de vis-a-vis. Ii aud periodic cum zgarie peretii cu unghile si dintii, cum isi izbesc fesele sau sanii de pereti, consumandu-se plasticos in tenebrele deszmatului carnos. Calul imi zambeste ca de fiecare data cu dintii lui albi-galbui. Pare-se ca viermii care initial isi facusera culcus in stomacul acestuia, avansara pana in botul negru conturat cu doua nari mari. Pana si viermii ma salutara sfios printr-o plecaciune a capului in semn de buna dimineata.
        Ma ridic in capul oaselor. Sub soldul drept, exact sub bazin, la imbinarea osului piciorului cu acesta, ma fulgera o durere. Urmata de deja cunoscuta durere de spate, in dreptul rinichilor si intre omoplati. Ma mir ca nu mi se rup oasele, nu se mananca intre ele mai repede decat ma roade cancerul ce-l port deja in mine. Printre zecile de ganduri ce isi iau startul de cu craparea ochilor gasesc a ma agata de acesta "Oare in zilele noastre, mai exista morti naturale si nu doar morti cauzate de cancer?".

        In pasi marunti ajung in baie. Ma privesc in oglinda incercand sa indrug o grimasa cat mai placuta pe fata-mi ponosita pentru a-mi masca lipsa totala de par cauzata de citostatice. Langa mine, sub dus, se afla omniprezenta marmota. Cantand un cantec trist, scarpinandu-si blana plina de clabuci. La vederea schimonoselii mele arcuii colturile furii astfel desoperind niste incisivii perfect patrati, etaland un zambet dragalas. Se intinse si imi mangaie mai intai pieptul gol, apoi spatele iar in cele din urma scrotul span, gadilindul jucaus. Imi dadu fiori.
Sexul mi se iţeşte din chiloţi. Tresar. E multă vreme de când nu am mai dat nas în nas unul cu altul. "Ce mai faci?" - eu catre el.
Tăcere. Sexul meu îmi face mutre. Nu numai că nu mă culc cu nimeni, dar nici pe mine nu mă mai fut. Am devenit un bătrân cuplu, eu singur. Este în mod sigur o performanţă. Nu-mi mai doresc nici măcar propriile fantasme, vaginele virtuale mă fac să casc de plictiseală, sânii închipuiţi mă lasă rece. Propriul meu sex mă enervează. Magia de a-L vedea transformându-se, crescând, umflându-se, îngroşându-se, nici asta nu mă mai amuză. Abracadabra! Iepurele nu mai iese din joben.
         Mai rămâne mica erecţie de dimineaţă, dar este vestigiul unei arhitecturi odinioară superbă în mod normal. Mi se scoală fără convingere. E un reflex, mi se scoală aşa cum casc. îmi amintesc că am un sex atunci când sunt la cinema cufundat în fotoliu, atunci când mi se prinde într-o cută a chiloţilor, şi trebuie să îl împing discret cu degetul ca să găsească o poziţie mai confortabilă pe perniţa testiculară. Era o vreme când mi se scula 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, în timpul vacanţelor şi în zilele de sărbătoare. Mi se părea că Cirque-du-soleil îşi înălţase circul în pantalonii mei. Nu puteam cobori din autobuz şi din tren, neîndrăznind nici să mă ridic, nici să merg cu o erecţie atât de evidentă. Mi se scula la micul dejun, sub jetul duşului, atunci când îmi legam şireturile; mi se scula când mă spălam pe dinţi, când îmi făceam de mâncare, când spălam vasele şi când trăgeam cu aspiratorul; mi se scula mereu, la amiază, şezând, în picioare, lungit; mi se scula în metrou, în maşină, în avion, în paraşută, pe schiuri, pe bicicletă, pe scările rulante; mi se scula pe nemâncate, sătul, beat, obosit, singur, în societate; mi se scula râzând, plângând, vorbind, urinând; mi se scula la vest, la est, la nord, la sud, în toate direcţiile, ca o busolă sau ca un panou de semnalizare; mi se scula în amonte, în aval, la flux, la reflux; mi se scula la babord, la tribord, la soare, la lună, în ploaie, sub fulgii de nea şi în mijlocul îngrijorătoarelor ceţuri; mi se scula până mă durea spatele, sexul meu întins şi umflat în aerul proaspăt ca pânza sentimentelor mele.
       In fiecare sâmbătă după-amiază, mă duc să-mi cumpăr câteva reviste porno de la vânzătorul de ziare de la centrul comercial din apropiere. Aştept să fie destui clienţi în prăvălie, fac o mutră spăşită şi pun revistele pe tejgheaua transparentă sub care se află toate acele jocuri vesele de răzuire şi de noroc. Cum ajung acasă, nu fac nimic. Superţâţele, superfesele, supersexele superblondelor abia dacă îi stârnesc sexului meu un zâmbet uşor. Un mic fior îmi străbate testiculele, reacţie hormonală normală, sexogramă plată. Sexul meu este fie cinic, fie romantic. 

Cumpăr reviste porno doar pentru a-i face pe vecinii mei să creadă că cel puţin am o biată viaţă sexuală. Mai bine aşa decât să treci drept cineva care nu are viaţă sexuală deloc. Ieri, m-a văzut vecina mea de la patru, a zâmbit batjocoritor. O să le spună celorlalţi oameni din bloc. Reputaţia mea de labagiu pervers, amator de fete cu anatomie atomică este asigurată. Dac-ar şti ei! Chiar nu ar trebui sa trec prin tot acest circ daca as putea sa ma ling singur in penis cum face cainele meu. Nu as mai avea nevoie de nimeni prin preajma.

         Ma reprivesc in oglinda. Reflectia mea imi face cu mana. Incepe sa imi vorbeasca. Ii vorbesc. Nici unul din noi nu ştie ce spune. Nu e nevoie să ne înţelegem, nici să ne auzim, la drept vorbind este chiar considerat o pierdre de timp şi de energie. Avem o discuţie formidabilă, plină de zâmbete, de râsete şi de încruntări de sprâncene.
          M-am hotarât să mă las de fumat. E cu atât mai uşor cu cât nu m-am apucat niciodată. Dar cum în cadrul societatii e bine văzut să te laşi de fumat, pentru că e semn de voinţă puternică, de atenţie faţă de propria sănătate şi o dovadă de respect faţă de anturaj, am declarat că mă las de fumat. Lumea m-a felicitat pentru curaj. E mai bine să fii un fumător care s-a lăsat sau pe cale să o facă decât nefumător. Unui nefumător nimeni nu-i remarcă performanţa de nu se fi apucat niciodată de fumat, se plânge neîncetat de fum, strănută, în fine, strică în mod sistematic cheful tuturor. Fumătorul care vrea sa se lase e un erou. Aşa că, neglijent, las la vedere pachete începute de ţigări mentolate, cutii cu plasturi şi gumă de mestecat cu nicotină. Nestematele din coroana gloriei mele. Prieteni fumători mă întreabă cum procedez, mă invidiază, sunt impresionaţi de îndrăzneala mea. 

„Cum faci?" 

„Te invidiem!"
Eu raspund: "Eh, chestie de voinţă."

        Renunt la toaleta pe de-a-intregul. Ma grabesc sa ma imbrac si zbughesc prin usa. Imediat la iesirea din apartament, pe stanga, zaresc un tablou care reprezinta o pajiste cu un pastor cu vreo 3-4 capete, unele mai mari, altele mai mici, si o sumedenie de oi sau capre cu pumni inloc de copite, care erau insemnate cu fier inrosit cu un semn distinct reprezentand ba o cruce, ba steaua lui David sau alte insemne religioase. Gandi-i ca nu are sens sa ma gandesc la religie acum. E un lucru ce-mi consuma energie intr-o ora atat de matinala. Consider subiectul atat deeee... nu stiu! Prea variat incat nu merita efortul. Sa-l consume ce-i care inca nu si-au gasit locul si care inca mai cred in baliverne.
      Ma opresc in dreptul geamului din casa scarii. Prefer sa-mi fumez dezinvolt primul cui de Mary-JJ aici, in vazul tuturor. Zilnic vad prin sticla nestearsa bărbaţi şi femei care îşi plimbă animalele domestice. Mai nou e voie sa le scoti in strada, acum că se cheamă Angoasă, Ulcer, Competiţie, Teamă, Sudoare, Ambiţie, Durere de Stomac. Sunt ţinute în lesă de stăpâni. Mai exact, sunt legaţi de o lesă de carne, sânge şi maţe băloase. Peisajul dintre ramele geamului afiseaza o multime de oameni care isi vad de viata de zi cu zi. Tristi si supusi soartei pasesc apasat pe strazi ascultand Gloomy Sunday - piesa ungureasca pentru sinucidere in masa (interpretata de Rezso Seress) iesind din goarnele-sirena asezate pe fiecare stalp.
O femeie îşi taie venele deasupra unui canal ca să nu păteze trotuarul. Mii de litri de cafea şi de anxiolitice plutesc în stomacurile trecătorilor ca un ocean pe vreme de furtună. Câteva persoane se aruncă nonşalant sub roţile maşinilor care accelerează, altele se spânzură de felinare, o cerşetoare cere de pomană o pilulă de cianură. Un copil ghemuit pe trotuar şi-a spintecat burta cu o sabie japoneză din plastic albastru fluorescent pe care a legat, cu banda adeziva, o lama industriala de taiat material textil ; înainte de a se prăbuşi, hrăneşte veveriţele cu firimituri de prăjitură. Un bărbat îşi înfige un cuţit în mijlocul frunţii şi îşi deschide ziarul. Femei tinere în taioare gri, elegante, pentru sezonul primăvară-vară, aleargă. Sunt atât de grăbite, încât le e greu să-şi potrivească ţeava revolverului la tâmplă. Trag toate odată. Cu o jumătate de cap smulsă, continuă să alerge; una din ele scoate o oglinjoară şi nişte fond de ten cu care îşi tamponează obrazul ciopârţit. Un poliţist îi face proces-verbal unui bărbat tăiat în două, care s-a aruncat sub un autobuz în afara trecerii de pietoni.
Ma dezmeticesc. Ma lua ameteala. Intarziam...dar uitasem unde!

Cu tigara rulata inca nestinsa ma indrept spre scari. Nu vreau sa fiu nevoit sa dau nas in nas cu "oamenii liftului". Ma intalnesc cu batranul de la 4 scotandu-si ulcerul la plimbare. Ii mangai animalul pe crestet si ii las sa treaca. Pufaind din tigara, ametit, ii urmez.
Mi-am reamintit. Astazi imi ingrop cativa prieteni. Trebuia sa ma duc la cimitir.

Am avut prieteni, prieteni adevăraţi, amici, colege, colegi de clasă. Era plăcut. Persoane de care eram legat. Dar timpul, depărtarea, minciuna, înclinaţia pe care o au unele plante de a se crede adulte crescând, egoismul, laşitatea, orgoliul, spiritul serios, rănile tăcute, făcute şi primite, loviturile îmbrăcate în zâmbete şi în indiferenţă, din pricina tuturor acestor dăunători, nu mi-a mai rămas astăzi nici unul. 

           Şi nu e trist. Faptul că asta nu e trist este poate trist, dar, în sine, nu e trist. Nu mi-aş dori prietenii care nu rezistă presiunii timpului şi a vieţii. 

            Nu există o ruptură brutală, nici certuri dramatice, prieteniile noastre se sfârşesc natural, fără ţipete, fără ciocniri vizibile. Puţin câte puţin, firele care ne leagă se taie, sunt atât de subţiri şi de numeroase, încât nu ne dăm seama; sunt fire de păr prin care curge un amestec din sângele nostru, într-o bună zi, ne dăm sema că legăturile capilare sunt desfăcute: prietenii noştri au devenit ceilalţi. Oameni. 

           Din când în când, găsesc pe robot mesaje din partea acestor dispăruţi care mă invită la mese cu foşti, la regăsiri, la: „Alo, ce-ai mai făcut?" Pentru că neapărat trebuie să fi făcut ceva, nu e de ajuns să fii. Cel mai bine e să fi ajuns cineva, de preferinţă altcineva. Inainte nu erai aproape nimeni, doar tu însuţi. 

           Am avut o singură dată slăbiciunea de a mă duce. O frumoasă petrecere patetică. Eram înconjurat de fantome în carne şi oase, ca nişte morţi vii, o necrofilie deghizată în banchet voios. Pentru mine, era sărbătorirea morţii prieteniei noastre, de un sadism sentimental exemplar; pentru inima mea, victimele erau propriii lor călăi. Aşa cum există persoane care încearcă să rămână în contact cu rudele decedate prin levitaţii de pahare şi prin învârtirea gheridoanelor în timpul şedinţelor de spiritism, ne adunasem acolo pentru a convoca fantomele prieteniei noastre. Imi sunt dragi fantomele, nu mă tem de ele. 

            Ce nu suport însă, sunt cadavrele care refuză să moară. în inima mea, ei sunt cadavre. Ii iubesc pentru totdeauna, nu voi uita prietenia noastră. Dar nu ne mai vedem, nu mai împărtăşim nimic. Prietenia noastră a încetat să mai respire; şi chiar dacă a fost asasinată, e vorba de o moarte naturală. Ca prieteni, au murit. E trist. Ca fiinţe omeneşti, sunt vii. E şi mai trist. 

Dar nu fiinţele omeneşti le iubeam în ei, ci prietenii. 

              Toate acestea au trecut, nu mai sunt adevărate. Au rămas amintiri mai vii decât aceste reuniuni mortuare. Trebuie uneori să ai curajul de a-i ucide pe toţi cei pe care i-ai iubit şi care, în ciuda tuturor aparenţelor, se complică prin a rămâne în viaţă fără sentimentele care ne uneau şi ne hrăneau cu una şi aceeaşi afecţiune.
          In general, despre foştii prieteni, spui: „nu ne mai vedem", sau „ne adunăm o dată la cinci ani pentru un chef pe cinste"... Nu, nu e adevărat! Trebuie să ai curajul să pronunţi actul de deces al fiinţelor care încă mai respiră. Poate că sunt un medic sever, dar drept: morţilor nu le faci nici un serviciu dacă îi minţi.
Acum am decis la înhumarea tuturor prietenilor mei eterni şi morţi.
      - Nu puteţi face una ca asta, domnule! protestase paznicul, punându-mi în faţa ochilor un exemplar din regulamentul de ordine interioară al cimitirului. Imbrăcat într-un costum albastru închis, bine pieptănat, cu dinţii regulaţi şi albi, în vârstă de aproximativ patruzeci de ani, semăna cu o vedetă oarecare de cinema. 

       Pe o pancartă scria că în incinta cimitirului este interzis fumatul. L-am luat pe după umeri.

       - Vă cer şase morminte, plătesc tarif întreg pentru ele, sunt dispus chiar să plătesc şi pe deasupra. Pentru şase morminte ar trebui să-mi faceţi o mică reducere, nu primiţi în fiecare zi o asemenea comandă. 

       - Dar nu există nici un corp! Nu aveţi cadavrele! a protestat omul eliberându-se, şocat de lipsa mea de educaţie. 

        - Nu e vina mea. Le-am cerut prietenilor mei să aibă bunăvoinţa de a-şi pune capăt zilelor, dar nu au vrut. Lor trebuie să le înfăţişaţi reclamaţiile. 

         - Vai, dar nu este posibil! E contrar regulamentului. Articolul 36, alineatul... 

         - Ascultaţi-mă, pentru mine sunt morţi, şi chiar dacă nu există nici un corp, nu pot să-i las fără mormânt. Trebuie să-ţi îngropi morţii. Nu pot lăsa aceste cadavre afective aşa, în aer liber, abandonate... Păreţi om cumsecade, un umanist; preferaţi ca cele şase morminte să rămână goale, sau vreţi mai bine să mă duc să asasinez cadavrele prietenilor mei decedaţi pentru a respecta regulamentul dumneavoastră? Un teanc suplimentar de bancnote l-a convins să strecoare o lamă de cuţit în inima moralei sale şi să adauge un alineat provizoriu la regulamentul cimitirului.
          Cele şase sicrie erau aşezate, fiecare în dreptul gropii sale. In fiecare sicriu, am pus câte un manechin deghizat şi machiat în aşa fel încât să semene cu defunctul mult iubit. Alături am pus câteva fotografii din anii noştri fericiţi, obiecte, amintiri, şi tuturor le-am scris câte un bilet căruia i-am dat foc, presărând cenuşa în sicriu.
Paznicul a coborât sicriele cu o frânghie. Pentru că se mişca prea încet, l-am împins pe fiecare în groapa lui. Nu aveam nici cea mai vagă idee în privinţa religiei prietenilor mei decedaţi, poate că se convertiseră după despărţirea noastră?
Pentru mai multă siguranţă, am chemat un preot catolic, un pastor, un rabin, un călugăr budist, un murabit, un preot ortodox, un imam şi un cercetător de la CNRS. Fiecare a făcut câte o slujbă în felul lui la fiecare mormânt. Le-am dat apoi câte un plic, pe care l-au ascuns în buzunare de aceeaşi religie. Ca simbol al eternităţii lacrimilor mele, am aruncat în morminte vreo câteva kilograme de ceapă. Pentru a împiedica vampirii, necrofilii şi pe alţi profanatori de morminte să deranjeze noncadavrele foştilor mei prieteni pseudomorţi, am aruncat de asemenea funii de usturoi.
               Pentru a le asigura un ocean pasionant pe care să navigheze, am vărsat în fiecare mormânt mai mulţi litri de vodcă, tequila, bourbon, gin, Coca-Cola; totul pudrat cu frunze de marijuana şi de ceai. Pentru ca prietenii mei să aibă vânt prielnic în pânzele neantului, am pus în sicrie câte un mic difuzor cu muzica lor preferată. Paznicul a vrut să acopere gropile.
Am fost nevoit să-l cumpăr pentru a-şi îndeplini munca. Mormintele odată închise, am pus, după moda englezească, câte o frumoasă stelă cu numele lor. Am rostit un mic discurs funerar, în care am făgăduit că ei vor continua să trăiască veşnic în inima mea, deoarece chiar dacă prietenii mor, prieteniile sunt veşnice.
De mai multe ori pe lună mă voi duce să pun flori pe mormintele prietenilor mei. Le citesc ziarul, poeme, le cânt cântece cu un taraf. Din obligatie am ales un taraf. Nu poti da gresi cu folclorul. Doar romani au fost cu totii.

        Ma intorc acasa. La bloc. Tarziu. Ma simt nevoit din pricina oboselii sa ma pun in fata liftului. Sunt prea lenes sa urc pe scari.
Astept.
Bing! - suna liftul la sosire. Urc. Pe fundal se aude Stan Getz - First Song. Cat ma topesc acordurile acestei melodi.
Marmota care zacea sub dus de dimineata acum opera liftul. Ranjea la toti cu acei dinti patrati. Langa mine mai urcasera cateva persoane. Locatari.
Bing-bang! La fiecare etaj, bing-bang, uşa se deschide lăsând să se vadă alţi pasageri îmbrăcaţi în costumele lor la moda. Toti pasisera provizoriu de pe banda lor si se intorceau acasa.
Şi toată lumea isi astepta etajul. Liftul cand urca, cand cobora. La un moment anume, Marmota scosese o sticla si o imparti in mod egal in paharele mici de doua degete fiecarui lifto-stopist.
Toti stiam ca jucam un fel de Ruleta Ruseasca. Unul dintre pahare continea otrava. La doar doua minute, un barbat apropiat de mine, cazu la pamant. Ceilalti din vecinatate facura un pas asa incat sa nu se atinga de proaspatul cadavru.
Din sunetele ce se aud (undeva in spatele meu), deduc că bărbatul şi femeia din imediata mea apropiere sunt lipiţi de perete, şi, cu cea mai mare nonsalanta se reguleaza fara a se privi. Se vad prima data. Doar el si ea. Ceilalti nu au nici un interes. Toti au gustat-o pe aceasta tanara. Si totusi nimeni nu indrazneste sa priveasca.
Provocarea momentului e sa nu ne atingem niciunul. E o regula nescrisa a liftului.
        Bing-bang!... încă un etaj. Imi deschid geanta şi scot din ea o sârmă strălucitoare de oţel. Am împrumutat o carte de la bibliotecă, o carte despre nodurile marinăreşti.
Fac un nod frumos, culisant, la sârma mea, foarte reuşit, sunt destul de mândru de mine. Vreau să-l agăţ de bara transerversală de pe tavanul ascensorului, dar pentru că e prea sus, mă văd nevoit să mă caţăr pe umerii a doi dintre pasageri.
Aşa...s-a făcut.
          - Nu vă mişcaţi, vă rog! Mulţumesc. Apoi îmi trec nodul culisant în jurul gâtului. Stau în echilibru, cu un picior pe domnul acesta în costum şi cu celălalt pe doamna aceasta în taior. Cum cei doi nu sunt de aceeaşi înălţime, probabil că arăt niţel ridicol.
              Bing-bang! Ascensorul se opreşte la etajul 3. In fine, e rândul scăunaşelor mele umane să treacă pragul. Cei doi pasageri ies, tot fără să se atingă. Picioarele îmi cad în gol, urmate de restul corpului. Sârma mi se strânge în jurul gâtului. Nu mai pot respira. Mă balansez ca o pendulă, dând din picioare şi din mâini, încercând să mă sprijin pe atomi mai puţin microscopici decât ceilalţi.
         Dacă aş fi căzut cu mai multă violenţă, mi s-ar fi rupt vertebrele cervicale, dar nu mi-am luat destul avânt. E o chestiune de antrenament.
             Nu există absolut nici un risc de rupere a corzii, este din oţel amestecat cu fibre, admisă în construcţii, putând rezista la două sute de kilograme. Şi cum eu nu am decât optzeci, mă gândesc că ne-am fi putut spânzura mai mulţi deodată.
Durează câteva secunde; nu mai circulă sângele, nici aerul, şi sârma începe să-mi taie carnea gâtului. IMI DAU SEAMA CA MI S-A SCULAT!
SALUT ERECTIE MICA. PUPE SA-TI DAU! Asta nu mi se mai întâmplase de o veşnicie, e îmbucurător.
Totodata imi vars dejectile fecale in ghiloti si simt cum mi se preling pe lungul piciorului. Simt cum imi dau duhul.
Sarma imi taie gatul la fiecare miscare a liftului. Un domn ramas in lift avu decenta de a ma atarna cu picioarele de niste carlige agatate in tavan si ancorate la tendoanele deasupra calcaielor, precum un vitel in abator.
Cand liftul ajunsese din nou la parter, capul imi cazu bushind inabusit de pardoseala de beton. Rostogolit in strada, acesta fu gasit de un anume ciudat. Un barbat stacojiu, sfrijit, scheletic, cu genunchii indoiti pana la umeri dar cu indeajunsa lungime de femur incat sa para ca sta in picioare.
Parea ca un paianjen.
Un ranjet proeminent si permanent ii era asezat pe fata. Deasupra parului tuciuriu ii era asezat un joben asa de inalt incat ai fi crezut ca ii face parte din corp.
Strangea cadavre din strada. Coada fracului stergea sangele lasat de lesurile culese. Nu ezita sa-mi faca din cap o minge pe care o suta catre aerisirea de deasupra autobusului ce-l conducea. O masina comunista, diforma si macabra.

Dupa sedinta de curatenie acesta suii la volan, porni motorul si accelera spre apus. Din boxe suna Dream Theater - Another Day
Live another day
Climb a little higher
Find another reason to stay
Ashes in your hands
Mercy in your eyes
If you're searching for a silentsky...You won't find it here
Look another way
You won't find it here

So die another day

ETC...
In goana lui, cu fiecare kilometru parcurs, dricul se prefacea tot mai mult intr-o marmota uriasa. Rotile ii deveneau picioare, parbrizul ochi, s.a.m.d. pana cand intreaga ambarcatiune deveni o fiinta vie in pantecele careia eram tinuti.

Realitatea unei marmote este vizuina ei, hibernarea, hrana; pentru ea, Pământul nu este rotund, ci scobit.
Asa ca ne scosese la marginea vizuinei ei, si ne dejectase intr-un excrement aproape pietrificat la marfinea Pamantului. Acolo unde toti ajung cand isi dau ultima suflare.
Decaderea/caderea, sub forma de rahat intr-o groapa abisala.

Menirea mi-a fost implinita.



Related
Pigpen

Ui' un floc!

A dat buluc, se pare, primavara.
Nu mi-am deschis ochii prea tare in ultima perioada datorita alergiilor. Si-am cam ratat privelistea. Placut am fost surprins sa vad un floc de iarba proaspata.
Ramas-am uimit ca un copil de 12 ani care-si gaseste primul floc la putzulica.
Uimit ca un canceros ce si-a terminat citostaticele si ii recreste parul doar ca mai apoi sa si-l piarda din nou datorita recidivarii. (Dragilor... murit. Ce auziti voi sunt vrajeli! Nimeni nu scapa.)
Dar sa revenim: Uimit de reinvierea naturii si multumit de prezenta caldurii, zic:
E timpul sa bere'm la terasa.

Pe langa astea. mai am 2 lucruri de mentionat:
a) control in sectie la echipamentele sanitare.
Inspectorul: de ce nu exista spirt in cutia medicinala de pe sectie?
Sef sectie: l-au baut betivi astia in schimbu 3!
Inspectorul: Si apa oxigenata?
sef sectie: S-au pansat la stomac dupa spirt, stiei dracu de alcoolisti!

b) am starnit larma intre pulifrici ca v-am facut pe toti cacati in postarea anterioara. Nici nu tre sa ma explic sau sa va explic de ce suntem/ti toti asa. Hai, fie de la mine, pt cei care s-au indignat. Voi astgia mai speciali sunteti cacatei parfumati cu levantica si ilanghilan.

La revedere si va rog mai reveniti!

Disectie la infectie

Salutare ciumpalaci!

Stiu, am lipsit atat de mult incat ma mir ca "astia" nu mi-au sters blogul.
Dar in perioada asta de absenta mi-am ocupat si eu viata cu ce cred altii ca e normal. Am lucrat!
Fiecare lucram, nu? Eh, mai mult sau mai putin. Eu as vrea sa "lu-creez", dar se poate...? Altii freaca menta si nu pentru ca-s puturosi (majoritatea totusi sunt) ci din cauza ca au aflat ca de fapt nu chiar asa sta viata. De pe partea mea, mi-as injgheba o sulita si m-as face "sulitator" de capre de padure. Sa stau la frunza, cu ceafa la scoarta iar cand ea hop hop, io sfashc tzop! Si bing bang, carne la protzap... vreo sapta-vreme.

Si totusi nu despre abilitatea mea de a ma adapta e vorba ci din contra, de incapabilitatea de a face acest lucru. De inadaptabilitate.
De vreo 2 ani ma zbat din "geob" in "gheob" si parca "job" nu scrie niciunde pe mine. Alti au tatuaje cu "work experience" de cate 40 de ani in acelasi loc de munca iar pt altii pastrarea unui scaun (scaun - a se citi cu sau fara ghilimele) la un birou e ala care nu au reusit sa-l lase in acea dimineata in buda. Tre sa explic? Poate ca job de cacat sau doar cacat la job... Indiferent de situatie, le-am experimentat. Cate o luna aici, cate doua-trei pe dincolo si poate un an maxim in cealalta parte. Am lucrat ca MC in radio, ospatar, ca sef sala restaurant, ca sociolog, reprezentant tehnic comercial, dispecer de vreo doua ori, programator, etc.. totul s-a dus pe rapa ori din cauza mea, ori ca s-a inchis firma. Si ajungi in sant de cateva ori. Si ai nesansa sa iti inneci amarul cu sticla sau sa-ti consumi nervi gandintu-te la posibilitati, sau imposibilitati, neajunsuri... nesansa in speta. Asta daca fremati a ganduri in creierul tau mic si neastamparat.
Exista oameni care mor de boale, altii de accidente sau altii, ca mine, de prea multe ganduri si preocupari sau griji. Si astea pana la inalbirea parului sau pierderea lui. CHELESC... cred :))

DAR!, si ma bucur ca exista un "dar", ca de n-ar fi ar insemna ca nu mai sunt sanse. In toti anii mei de munca nu am dormit o noapte linistit si fara stres cum am dormit acum cateva zile. Si am fost atat de surprins incat a trebuit sa-mi pleostesc o palma ca sa ma trezesc la realitate. Si am sa va explic de ce.
Dupa o pauza de 3 luni in care jobless as shit, grav la bani si la moral, datorii pana la maru' lu Adam, etc., am prins un interviu impins sub bot de catre cineva iar dupa o discutie de 30 de secunde (nu ca ar fi trebuit mai mult) am primit si eu o bucata de job. Interviul a fost mai degraba un check-up gen "Ai maini si picioare? Ai! Esti angajat!". Si uite asa am ajuns muncitor la banda. Sau cam pe acolo.
Lucrez la "Portelanu". Fasonare. Si pute a hoit cu viermi.
Intreaga situatie - de laba langa clit - e greu de explicat. Treaba e pe bani reali. Dinaia de ii cheltui de azi pe maine (ca-s putini; cu cifra 6 in fata si 80 dupa + bonuri, asa, ca pt o betie cu apa rece).
Dar ma ghidez dupa "in viata tre' sa faci de toate mai putin sex anal sau autostopu in Istambul". Si consider ca toti ar trebui sa treaca pe aici ca sa ajunga sus/high. Deoarece, pentru a sti cum sa ghidezi lumea de sus trebuie sa sti cum si ce trag pe nas aia de dedesupt. Iar eu, pentru ca-s dedesupt, nu trag pe nas decat praf de caolin. Si nu ma plang datorita conditilor de lucru.

A se citi doar daca esti interesat despre conditile de lucru: ia bibanu la bot si du-te si vezi cum e! E naspa in PENISU' meu!
Ci ma plang datorita rutinei si a mecanicitatii. Macinarii mintii, lipsa sociabilitatii, sau contactul social cu oameni extrem de diferiti mental fata de mine. Ma plang datorita pierderii independentei identitatii! CITESTE CU ATENTIE!!! PIERDEREA INDEPENDENTEI IDENTITATII!

Fiecare este special in felul lui. Unora le spune mama lor ca sunt speciali, altora psihiatri le spun asta. Unii stiu sa cante cu gura sau la vreun instrument. Altii stiu sa cante cu picioru in minge. Unii picteaza in culori iar altii in cuvinte. Nu stiu sa spun bine in romaneste lucrul asta dar gasindu-ma in situatia de fata spun: i don't think much of myself but i don't really see this going for me for a long period of time.
Pentru a intelege conceptul as putea recomanda o sumedenie de documentare sau carti care explica identitatea persoanala si identitatea sociala sau identitatea individuala intr-un grup, aceasta din urma nu se caracterizeaza prin individualitatea unei persoane la un grup ce are interese sau asipiratii comune sau asemanatoare.
Ma simt atras fara voia mea intr-o turma. Dumnezo! Ma inrolez in lumea (poate rea) de zi cu zi. Iar tu, asta ghiolban de dai scroll pe pagina amu', o simti mai mult sau mai putin sau ai trait sentimentul in vreo situatie asemanatoare (in care probabil inca te complaci). Te sufoca?

Revin din filosofii intr-ale mele, cu fabrica de Portzulan. Mi-am prea expus gandurile inspre neant vis-a-vis macinarea persoanei inspre turma.

Asa-deci:
a) Programul zilnic FIX: 07:00 - 15:10 (de retinut).
      - Schimb 2: 15:00 - 23:00
      - Schimb 3: 23:00 - 07:00
b) Munca fixa, continua, repetitiva (precum in episodul din Stan si Bran muncitori in nu stiu ce fabrica, de ramane ala slabu' fixat pe aceeasi miscare de ajunge sa o faca involuntar pana si acasa)
c) Oameni barfitori. N.B. Oamenii care muncesc din maini si nu cu mintea trebuie sa-si ocupe gandurile cu diverse lucruri iar cel mai la indemana e barfa.

Acest tip de program macar m-a pus pe picioare. E stabilul din mintea instabila. Ma face sa mananc la ore fixe, sa ma agat de timp limita sau alt tip de lucruri pe care le poti incadra intr-un orar.
Ce nu suport e ca ies pe usile intreprinderii la ora 15:00 si mai trebuie sa stau la coada la poarta pentru asa-zisa inspectie anti furt. Asta pune capac la orice. Asta ma introduce direct, si nu pe ocolis in TURMA. Fac parte dintr-o card de capre/vaci care sta la coada la muls. Si e rusinea aia ca cineva iti pune mana pe uger. Esti muls de demnitate. Esti considerat hot fara dar si poate. Stiu! E normal! Asa se face peste tot. Pentru ca romanu fura, nu? Uite, asta e ceva la care te poti gandi. E foarte complexa si reala situatia.

Si nu mai am chef sa iti mai zic acum despre maruntele situatii. In partea a doua iti spun despre perosanele din sectie. Apucaturi si chiuluri. Nazuri si situatii.

Am scris in:
Taverna
Impreuna cu: Aldo
Pe muzica celor de la:
The Helix Nebula
si something something

Ne mai auzim cacatilor!

Prietenii de la tara sau Portia dubla de hepatita

          Toti avem. Nu ne lipsim de ei. Cand ne e lumea mai draga, apar la usa mirosind a oaie, chiar de ei au cal si vaca, ei belind ochii pe vizor din exterior, zambind stirb si zdrobind intre dinti un colt de paine uscata de casa, care le-a ramas de pe tren in speranta de a-si potolii foamea si de a nu-ti golii tie toate oalele. De obicei vin plini cu sacose murdare de balegar, dar e balegar bio, precum continutul sacoselor de rafie pestrita. Sunt prietenii sau neamurile de la tara! Blagosloveasca-i Cel Bun, cu merinde si apa rece in ziua calduroasa de coasa din ratul din susul Vaii Seci din capu satului si da-i-ar ovaz la cal sa aiba putere in picioare la trasul plugului. Fan proaspat la vaca sa dea lapte 2 galeti la dimineata, ca sa bea copchilu al' micu durduliu din olcica, direct cald iesit din tzatza bovinei, latura buna la hibridul de mistret din cotetul spart de adevaratul mistret cand a coborat din padure iarna sa caute de mancare in sat si a violat scroafa, si da-i-ar posmegi moi la caine, sa aibe grai sa latre si sa apere scumpa familie de talharii si voitorii de rau, strigoi si alte cele vazute si nevazute, in veci vecilor si pururea la nesfarsitul infinitului neterminat, AMIN!

         Neamurile sau prietenii de la tara. Ii iubim mai putin decat ne iubesc ei pe noi. Iar ei tin cu tot dinadinsul sa ne-o arate cum stiu ei mai bine si cum i-a invatat strabunicul lor care hodineste in mormantul din fundu gradinii. Si anume, atunci cand vezi pe cineva drag, arata-i ca sufletu ti-i aproape de-a dansului. Iar cum toti satenii vor ''orasenire'', copiaza vizita orasenilor la casa lor. Si precum un balet nerepetat decat in memorie, incearca sa iti copieze actiunile pas cu pas, sfiosi, zambitori dar plini de sarg. Deci, dupa cum urmeaza: sarind peste chestia cu vizorul si bataile insistente la usa, trecem direct la intampinare.
Ca si cum tu ai ''intra'' in curte sau in scara blocului din propria casa, esti intampinat cu o mana intinsa calduros pana in zona inghinala iar tu, incerci sa o cauti, dand din palma prin aer ca dupa o curva cu herpes ce vrea sa-ti faca un surprise blowjob. Totodata mare ti-e frica sa nu-ti dezlipesti privirea din ochii musafirului care isi apropie fata violent spre a ta. De obicei, cam 90% din cazuri, daca nu esti atent, cu gura aia plina de farmituri, in care se afla dintii aia plini de goaze si resturi de carnati duhnind a usturoi, esti pupat fix in bot, pe buze, cu cel mai mare patos si cele mai multe zabale. Daca totusi scapi de capul familiei, care in unele cazuri (dar nu intotdeauna) e barbatul, esti prins de mana a doua oara de batrana, nevasta, gospodina, iubita femeie care te apuca de ceafa cu niste maini unsuroase de la cum a aranjat pancovele in fundul pungii unde a stat ceva vreme o bucata de slanina. Aceeasi femeie plina de patos, dupa ce iti linge dintii, iti vorbeste cu precipitatii la trei degete distanta de nas, si te saruta-n frunte lasand o dara de ceva unsuros precum iti lasa popa cand te da cu mir in crestet in forma de crucifix. Aceasta apoi trece mai departe cand fluturand cand framantand mainile, zdrobind pleoapele in clipiri prelungi, iar din cand in cand aseaza chischinaul (batic) din frunte inspre ceafa, dezgolind inceputul de fire albe din cap, iar apoi viceverselea, descoperind parul de dupa grumaz, impletit iscusit acum o luna cand s-a spalat ultima data pe cap cu sapun din sau de porc. Indrazneala lor nu ajunge departe si se opresc in tocul usii, deschizand direct subiecte de discutie gen ''ce mai face X, Y, Gigel unde e sa-l pup'', ''mai lucri, nu mai lucri'', ''cu sanatatea cum mai stati'', etc, ca si cum ar vrea sa plece. In tot acest rastimp, neamurile lor, rude de gradul I, maxim II se inghesuie in ceafa primilor doi, varand mainile printre acestia, cautandu-ti tie o incheietura de care sa te prinda, sa te stranga si sa ti-o scuture ca barbatii dupa o pisare buna. Astia nu prea apuca sa te pupe daca nu ai spatiu in holu de la intrare.
     
       Inainte sa ii poftesti in casa toti isi amintesc cu voce tare ca trebuie sa se descalte la intrare fiindca, chiar de poarta papucii de duminica, in acea dimineata au dat la vaca si tot sunt murdari de balegar. Nu apuca bine sa termine cu descopitarea ca incep si scot din plase dupa cum urmeaza: caltabos, carnati, toba, oua, branza, urda, covasat, si depinzand de anotimp, rosii, ardei, morcovi, sfectla, castraveti, prune, struguri, salata, spanac, cirese, visine, mere de anu trecut care au stat la rece si sunt putin zbarcite, dar bune, si cate altele. Si ti le aseaza singuri prin frigider, pe dulapuri, invelite in ziare si in pagini de revista de kaufland. Grabiti, intra prin odai, mirati de schibari, chiar inexistente de ar fi acestea. Si-ti lauda televizorul, biblioteca, covorul, veioze, candelabre si altele, stalcindu-le fiecaruia numele. Iti lauda caldura din casa si te intreaba cat ai dat pe metru ster de lemne. Le reamintesti zambind ca tu ai incalzire centrala, inclusiv prin pardoseala, si binenteles, toti se apleaca sa pipaie gresia sau podeaua, ba chiar unii dintre ei se mai si pun in fund sa-si incalzeasca una, doua sau trei buci.

       La o ora de la venirea lor, cand de la numele tau intreg s-a ajuns la o prescurtare caraghioasa, sau chiar enervanta (ex. George devine Gheorghe sau Georghe, dupa care se scuza scuipand si zicand ca il incurca cu vecinu Gheorghe, Flavius care devin Flavi, Maria care devine Nuta, de la Ana-Maria, Anuta, Nuta, Denisa care devine Penisa sau Nisia, Cornel- Nelu, Lulu) cand subiectele de discutie s-au repetat cel putin de 3 ori. Cand retetele de prajituri s-au transmis de la femeie la gospodina si povestea cu modul de spalare a ugerului vacii/cum vaca a dat cu copita si-a rasturnat laptele etc a fost spusa, atunci, fiica prietenilor tai de familie, cea care e casatorita cu barbatul cela cu care si-a facut casa din banii care i-a adus de la lucru din Spania, fiica aceea, ca sa scoata lumea din impas, iveste dintr-o plasa strecurata in camera, o sticla de suc. Acest gest, bine planuit si anticipat de toata lumea e cu un mare subanteles psihologic si vrea sa spuna urmatoarele:
''Noi, cei de la tara, intrusii din casa domniilor voastre, am invatat din vizitele dumneavoastra anterioare un lucru de pret. Niciodata nu te du la casa omului cu mana goala. Cele de-ale gurii nu se pun la calcul daca nu vii cu cel putin o STICLA DE SUC acidulat, neaparat galben!''
Si-l scoate, si-l pune pe masa langa celelalte ale tale din care tocmai i-ai servit a3a oara.
Si e vizibil de la o posta ca avest suc e cumparat din vreun magazin suspect. Pret maxim 1,5 - 2,15 Ron. Pana si apa e sintetica in el, coloranti de poti vopsii ouale da paste doar scufundandu-le in el.

           Am patit, am primit si eu o sticla diforma de suc galben pe care nu era specificat ce gust sau din ce fruct se trage. Era galben, si asta conta. Nici ca ii zicea Siti nu mai conta. (de la ce-o fi venind Siti? De la ardelenescul ''sete'' sau de la englezul stalcit ''shitty''?)
Si, ma servesc cu un pahar, de curios, fiindca incerc orice produs nou. In timp ce beau stramband din nas, deoarece in viata mea nu am gustat ceva mai greu la gust, citesc eticheta pe care scria o sumedenie de chimicale despre care nu am auzit niciodata. Iar la sfarsit, mic, intr-o paranteza ''a se consuma la 48 h de la deschiderea sticlei''... si ma mir, pt ca avea acid deci nu era natural. Si doar alea naturale au termen de valabilitate asa redus. Si cufundat in gandurile mele, vag aud vorbind:
''Dragii nostri, fata noastra are Hepatita. am venit sa stam la voi peste noapte ca de dimineata sa o internam la Boli Infectioase!''
Si-mi dau buzna 3 lucruri in minte:
1: o fi facut hepatita de la Siti
2: OMG! asta m-a pupat in gura!
3: am luat portie dubla de hepatita :o

Cum sa nu agati o fata

 Sunt la o piesa de teatru. Singur. La intrare asa, ca sa fim in spiritul sarbatorilor de iarna, se servesc oua Kinder cu surpriza. N-am idee de ce oua dar ma rog...Primesc si eu unul, copilul din mine se bucura, si iau loc. Trec 2 minute si pe usa intra o fata simppatica. Se uita si ea mirata la ou, ba la mine. Eu ma fastacesc, nu sunt bun la priviri cu subinteles. Ce voia fetiscana? Inca un ou? Se mira si ea de ce a primit ceva pt copii si nu vreo chestie ce vibreaza asa ca pentru femei? Dar cum sunt un baiat bun, ca sa sparg gheata, zambesc, si cu toata siguranta spun tare si raspicat,ca sa auda si vecinul de scaun, asa seprand sa elucidez faptul ca noi toti la un loc am primit oua: "si eu am oua!"  Fata face ochii mari, isi alege alt rand pe care sa se aseze si eu zambesc in continuare ca un prost. De abea acum realizez ce am zis! Idiot! .......asa, si am priceput de ce sunt oua la intrare. Piesa se numeste Oo! in regia lui Alexandru Dabija

Organizatia "Sponsorizati Alba Iulia"

         Mi-a fost dat sa vad intamplator ieri, la televizor, pe un post NOTIONAL moaca posaca, masca de sfant si salvator, preamaritul si prefericitul intre saci de bani, Mircea Hava, primarul de Alba Iulia. Uimit peste masura, va spun! Ultima aparitie a dansului a fost in februarie acum 2 ani cand ordona diaboleste prin telefon sefului de santier sa dea cu lama excavatorului peste protestatarii care voiam Parcul Custozza in picioare. Atunci se scuza si se sclifosea fara folos, caci o tara intreaga il privea si era vizibil adevarul intrucat televiziunile difuzau stirea in alb si negru. Dar guvernarea si alte cele au acoperit incidentul in mai putin de 2 zile. La tacere, totusi, nu au adus protestatarii dar s-au asigurat ca fac totul ca pe vremea comunismului: sa "hack-ereasca" postul online de radio numit "Radio Custozza", sa asculte si sa intrerupa telefoane, sa inchida grupuri pe Facebook si forumuri care erau pline ochi de oameni care, dupa parerea primarului, ii puneau bete in roate la caruta cu bani care o cara balind spre palatul sau. Ah, si sa nu uit, parca, dar nu sunt total sigur, a mai aparut al nostru pe micul ecran in dosarul STP, unde era acuzat, ati ghicit, tot pentru furt. Si acolo, de ordinul milioanelor de lei noi s-a imfruptat... hmmm, si daca nu ma insel, cred ca mi-am orbecait ochii in narile lui paroase cand s-a pomenit ca este cercetat si pentru spalare de bani in reabilitarea chicioasa a cetatii.

Da, parca s-a auzit si de asta. Eh, dar cum e pe la noi, la romani, ploua odata, iar noi taranii fugim sa ne bagam gainile-n cotet sa nu le trazneasca si sa le fulgere 'Mnezo. Imi permit sa fac o paranteza.
Degeaba comentati voi acum, si aruncati cu cacat precum maimutele zicand: "da, esti neghiob si nu observi?! Cetatea e in splendoarea de odinioara, sau ma rog, copie dupa ea, sau ce o fi. Ca e frumoasa, c-o fi, c-o patii! Nu comentez... dar multe ilegale se vand la colturile ei. Si aici nu ma refer la etnobotanice, ci la chitantele supra-incarcate pe care s-a cumparat sticla pisata, var din resturi de aspirina si caramida de tigan. Cu mici ghilimele, dragii mei tarani coborati la oras, astea sunt materialele folosite in restaurarea maretei porti II. Sau III, si de ce nu chiar si cea de jos, prima. De viziunea arhitectului sa nu mai povestim, groapa in fata catedralei, discontinuitate intre Catedrala dinspre schit (care anume a fost construita cu altarul in partea opusa) si distrugerea a 35% din singurul parc pe care il mai avem (parcul de la Casa de Cultura a Studentilor va fi si el distrus pentru a servi ca lovuri de parcare).
Si ma intorc iarasi la verdeata. Chiar nu imi pasa inainte, dar mai nou, si mai ales vara, ma simt tot mai sufocat. Si nu vreau sa ma iau de legi europene care zic ca avem nevoie de X metrii patrati pe cap de locuitor si ca noi avem de 10 ori mai putin, pentru ca, de la primar la cersetor, noi nu avem conceptie de european, in consecinta nu suntem o tara europeana decat cu numele... trebuie sa muncim sa devenim una, si uite la noi, taiem si spintecam, la nas cu cacat ne frecam; revin, unde eram, la verdeata. Vazusem in ziar, cu titlu de-o schioapa, "VREM UN ORAS VERDE", iar asta langa ratul zevzegului care se uita chioras in orizonturile buzunarelor goale ale albaiulienilor. Cica am plantat copaci. Da... sunt bineveniti. Felicitarile mele, imi revin mie si protestatarilor. Pentru ca daca nu erau ei nu se mai plantau decat jnepeni pe marginile zidurilor din cetate. Si nu, domnule primar. A sapa 30 de gropi pt 50 de copaci nu inseamna verdeata... cel putin nu  in adevaratul sens al cuvantului. Si mai ales ca majoritatea lor sunt plantati sub fire de curent. Si ce facem cu copacii plantati asa? Ii taiem cand sunt maricei ca sa nu doboare firu de internet. Verdeata inseamna sa ai si iarba imprejur, unde poate pune coana Maricica de la Strmt curu', badea Gigel a lu' Surdu din Ohaba bota in timp ce-si priveste cainele sau plodul jucandu-se cu nasu, respectiv fufulica in iarba flocoasa. Si nu ma astept ca jumate din voi sa fiti de acord cu mine in ceea ce priveste toate aceste aspecte. Pentru ca, precum am incercat sa subliniez pana acum, oamenii din preaiubitul nostru oras sunt veniti de prin sate, inca de pe vremea lui Ceasca, pentru a lucra prin fabrici si s-au stabilit aici. Clar pana acum? Bun! Si ce ia invatat mama lor pe acesti tarani, asa cum a invatat bunica mea pe tata? "OMU' care are iarba in curte, e om sarac" eu: "Da' de ce buna?", "Pentru ca inseamna ca n-are gaini sa-i piguleasca iarba." In concluzie, eu i-am inteles planul lui Havele. Chiar de e venit de prin Bihor, cred eu ca mama lui si buna-sa l-au invatat la fel. "Taie Mirciuca, orice buturuga, sa nu ai culoare verde, ca nu esti ungurean, ci esti Bihorean, dinasta taran!"

        Si uite, i se infunda incet incet la al nostru. Si prea tarziu totusi. Chiar si de isi termina mandatul, in momentul in care culoarea la conducere, acolo sus la Bucuresti se schimba, lui i se taie pana si ciucurelu'. Si de ce? Pentru ca e hapsan si hapor. Si inca vrea, dar nu joaca dupa reguli. Revin!
Va ziceam ca l-am vazut la TV, facea gargara cu spume, vorbea cu precipitatii, si zabale albe ca de cal, in coltul gurii, invinuia si dezbatea fioros cum ca lui nu-i da taticu guvern bani de 1 Decembrie. Si mi se pare corect. S-a vorbit si s-au dat telefoane si ia ghiciti! Primarel cerea de 3 ori mai multi bani pentru ceea ce isi propusese sa faca. Si exemplficam: sa zicem ca a vrut sa cheme trupa "Q" si aia cereau 5000$. Hava a mintit si a zis ca aia cer 8-10000$. Si guvernisti telefonara, intrebara si aflara care-i adevaru. Au sapat rahatu si n-au vrut sa-l manance. S-au gandit ei in mintea lor ca il mananca Havalica. Dar nu... il mancam noi, locuitorii orasului. Noi tragem, pentru ca grizonatul asta nesatul de primarit nu da ochii prin oras ci merge de ziua nationala in Dubai... sau ceva pe acolo.
Dar sunt nervos si pe mitici. Ani la randul ei au avut parada militara cu masini de lupta si avioane, incepand cu acel an in care am avut si noi. De parca la ei s-a infaptuit unirea! Dar nu bagati fratilor Alba Iulia in seama... vedeti voi cum vi se urca in cap. Ardealul candva - stat independent, capitatala aici si economie de zbarnaie. Primul lucru pe lista de "To Do" - deportarea lui Mircea Halva.


Cu dedicatie Preamarite!

P.S. Imi propusesem sa fac cheta pt 1 Decembrie, dar mi-e frica sa strang bani sa nu mi-i fure asta!